Crimeea – 5 ani sub ocupația rusească

Se împlinesc 5 ani de la ocupația Crimeii de către Rusia. În februarie 2014, Moscova, pentru prima dată în istoria postbelică a Europei a capturat o parte din teritoriul unui alt stat suveran, destabilizând astfel sistemul european și global de securitate.

Atunci, comunitatea internațională aproape în unanimitate, a condamnat anexarea Crimeii de către Rusia și până in prezent nu și-a schimbat poziția, deși Kremlinul era sigur că Crimeea în curând îi va fi iertată, ca și Georgia, în 2008.

Toți politicienii, analiștii  și juriștii de bună credință sunt de acord că Moscova a încălcat grosolan dreptul internațional, nimeni nu se îndoiește că din punct de vedere juridic Crimeea aparține Ucrainei. Și aceasta este, desigur, foarte bine.

Dar, în același timp, mulți în lume sunt de părere că “omenește” gestul lui Putin poate fi înțeles, căci, cum au auzit pe undeva, “Crimeea a fost întotdeauna rusă”.

Este dificil de a găsi un alt mit mai absurd și mai puțin întemeiat, dar, de mirare, el a prins rădăcini adânci în întreaga lume și a reușit să pătrundă masiv în conștiința internațională.

Motivul, evident, este, că propaganda rusească a început treptat să promoveze această dezinformare imediat după destrămarea pașnică a URSS, când a război încă nu mirosea. În schimb, când a venit războiul, conștiința “neoficială” internațională deja era procesată.

În acest articol aș dori să  expun fapte istorice, care neagă acest mit, iar autenticitatea lor le puteți verifica pe Wikipedia sau în orice alte surse obiective.

Deci, cum arată faptele.

Poporul autohton din Crimeea sunt tătarii din Crimeea, care au avut propriul lor stat Hanatul Crimeii. Acesta a fost un stat musulman puternic și cu un înalt nivel de cultură. În ceea ce îi  privește pe ruși, pe peninsulă ei pur și simplu nu au fost, dacă  numai ca prizonieri de război.

La începutul secolului al XVIII-lea, datorită reformelor lui Petru I,  Moscova se transformă în imperiul Rus, își mărește forțele și cucerește  țările europene vecine.

Estonia și Letonia au fost cucerite în 1721, Lituania și o parte a Poloniei, inclusiv Varșovia – în 1795, Finlanda – în anul 1809. Astăzi, toate ele sunt state suverane naționale, membre ale ONU, Uniunii Europene și NATO (cu excepția Finlandei). Și este puțin probabil ca cuiva să-i treacă prin cap să spună că ele “au fost întotdeauna rusești”.

Hanatul Crimeii a ajuns în lista statelor cucerite de Moscova în anul 1783, adică din punct de vedere istoric relativ nu demult. Prin urmare, pentru a vorbi despre un fel de apartenență multiseculară  a Crimeii Rusiei – este un lucru absurd. Acesta este doar unul dintre state, unul dintre popoare, pe care imperiul Rus în acele vremuri le-a cotropit cu forța armelor.

Singura diferență a Crimeii, în comparație cu celelalte state, menționate mai sus, constă   în faptul că, după prăbușirea imperiului Rus în anul 1917, tătarii din Crimeea nu au reușit să-și apere propria lor independență. Crimeea, ca și Ucraina, a fost capturată de bolșevici și a rămas în cadrul aceluiași imperiu rus, dar numit URSS.

Dar în Uniunea Sovietică Crimeea a fost chiar mai puțin “norocoasă” decât Ucraina.  Ucraina a devenit “republică unională” cu semne formale ale suveranității de stat, iar Crimeii, în anul 1921, Moscova bolșevică i-a dat doar un statut de autonomie, și în componența Federației Ruse, nu a Republicii Unionale Ucrainene.

O astfel de decizie a Kremlinului era  contradictorie realității obiective, deoarece din punct de vedere geografic peninsula Crimeea este parte a Ucrainei, iar cu Rusia nu are nici un fel de  comunicare teritorială. Apartenența administrativă la Rusia, în condițiile comunicării teritoriale numai cu Ucraina, agrava semnificativ dezvoltarea economică a peninsulei, livrările fiind aproape complet efectuate din Ucraina.

A corectat situația însăși Moscova, care, în cele din urmă, a fost nevoită să recunoască realitățile geografice și geoeconomice. În 1954 Kremlinul a inițiat transferul Crimeii din Federația Rusă Republicii Ucrainene. (Kremlinul nu-și putea imagina că Ucraina va deveni cândva independentă, prin urmare, pentru conducerea URSS-ului, Crimeea, ca și întreaga Ucraina, rămânea, de fapt, rusă).

Accentuez: transferul Crimeii s-a desfășurat cu respectarea deplină a legilor și a procedurilor din URSS. Mini-mitul rusesc, că Crimeea a fost dăruită Ucrainei intenționat de prostul  Hrușciov, – este o născocire vulgară. În 1954 Hrușciov încă nu avea suficientă putere pentru o astfel de inițiativa.

Ei bine, iată, am ajuns la înțelegerea a ceea ce înseamnă, de fapt vrăjeala “Crimeea a fost întotdeauna rusească”. Se pare că nu este vorba despre aproape un secol și jumătate în captivitatea imperiului Rus (1783 – 1917), pentru că atunci aceste reclamații vizează și celelalte foste colonii, iar acum state independente. Decisiv aici este aflarea în componența Republicii Sovietice Ruse din anul  1921 până în anul 1954, adică doar 33 de ani din istoria recentă!

Se pare ca, după destrămarea URSS, pe conducătorii ruși îi deranja ideea că dacă nu ar fi fost anul 1954, Crimeea ar fi rămas în componența Rusiei. Cu toate acestea, pe ei nu-i deranjează,    că dacă nu ar fi anul 1921, atunci Crimeea  ar fi fost în componența Ucrainei, iar dacă nu ar fi fost anul 1783 – atunci și, în general, Crimeea ar fi rămas un stat independent, cu 0% populație rusă..

Și iată că în 2014 tupeul imperial a luat vârf – Kremlinul în mod tâlhăresc a capturat  Crimeea, scuipând pe dreptul internațional, logica istorică și dreptate.

Ca la un banc mă voi referi la un alt mini-mit rusesc în ceea ce privește Crimeea, care în 2014 a fost lansat personal de președintele rus. El a declarat că “pentru Rusia, Crimeea are o valoare sacrală și că anume acolo se află  sursa spirituală de formare a națiunii și a statului rus”, deoarece anume în Crimeea a adoptat creștinismul kneazul (domnitorul) Vladimir, care apoi a botezat întreaga Rusia.

Cneazul Vladimir într-adevăr s-a botezat în anul 988 în Crimeea (cel puțin așa spune cronica) și în același an a botezat statul propriu. Dar el a fost domnitor kievean, nu domnitor  moscovit, și el a botezat Rusia Kieveană, și nu Rusia. În ceea ce privește Moscova, Rusia, și etnia rusă, – ei, la acea vreme încă nu existau. Pădurile, unde acum se află Moscova,  atunci erau dominate de triburile ugro-fine, care doar peste câteva secole, au fost asimilate de slavi și au devenit nucleul  națiunii ruse moderne.

Deci, din nou absurd! Cu toate acestea, chiar și un astfel de fals istoric necioplit acum este lansat în spațiul informațional internațional. Se crede, evident, ca întotdeauna, că nimeni nu va conecta Wikipedia.

Cu toate acestea, mitul despre “Crimeea rusă” a fost construit, din păcate, nu numai pe baza minciunilor propagandistice și denaturărilor absurde ale istoriei. În luna mai 1944 Moscova a efectuat o amplă operațiune criminală, care a avut scopul de a curăța complet Crimeea de poporul băștinaș ți înlocuirea lui cu etnicii ruși.

Regimul stalinist a acuzat întregul popor a tătarii din Crimeea de colaborare cu naziștii, care au ocupat Crimeea în 1941 – 1944, toate 191 mii de tătari din Crimeea, inclusiv copii, au fost în două zile deportate în regiunile asiatice îndepărtate ale URSS. Despre aceea că Kremlinul a avut  nevoie anume de o curățare etnică, iar acuzațiile de trădare erau doar un pretext, dovedește faptul că în exil au fost trimise și familiile a 9 mii de tătari – soldați ai armatei roșii, care în acest moment luptau pe front cu fasciștii, iar  apoi – exilați și ei. În plus, după  tătarii din Crimeea au fost deportate și alte grupuri etnice – greci, bulgari și armeni, care au locuit în peninsula timp de secole și pe care de trădare  nimeni nu i-a acuzat. Pe peninsula au rămas doar slavii, adică localii ruși  și ucraineni.

După aceea, a început deplasarea în masă în Crimeea a oamenilor din fundăturile rusești. Anume urmații acestor coloniști ruși astăzi constituie baza pentru acea parte a populației din Crimeea, care sprijină anexarea Crimeii de către Rusia și la libertatea cărora atât de pasionat se referă  Kremlinul.

Moscova până în ultimul moment împiedica tătarii din Crimeea să revină în patrie. Repatrierea lor in masă  a început deja în Ucraina independentă. Anume Ucraina și-a asumat toate cheltuielile și grijile privind amenajarea unui întreg popor. Până în 2013 în patrie s-au întors 266 de mii de tătari, ceea ce a constituit 13,7% din populația peninsulei.

Ocupația rusă din 2014 a devenit pentru tătarii din Crimeea o adevărată catastrofă națională. Ei au scăpat din GULAG, dar GULAG-ul din nou a venit la ei pe pământul țarii natale.

Prin urmare, aproape toți  tătarii din Crimeea se află în opoziție față de cotropitorii ruși și rămân fideli Ucrainei. Anume pentru aceasta tătarii din Crimeea au devenit acum principala victimă a persecuției și represiunilor din partea ocupanților. Aproape 25 de mii de tătari au fost nevoiți din nou să părăsească Crimeea și să emigreze în Ucraina continentală. Kremlinul a interzis Mejlisul, parlamentul național al tătarilor din Crimeea, cu hârțuiri se confruntă mass-media tătarilor, educația, cultură și religia, zeci de patrioți sunt aruncați în închisoare. Astfel, în luna decembrie 2018 la intrarea în Crimeea ocupanții l-au arestat pe Edem Bechirov – persoană publică tătară, care a vrut să-și viziteze mama de 78 de ani. Bechirov este greu handicapat, are un puternic diabet, i-a fost amputat piciorul, are 4 șunturi pe inima, după ce anul trecut a suferit un atac de cord. Aflarea în detenție, fără  medicamente necesare și îngrijire medicală pentru el este de fapt o sentință la moarte. Cu toate acestea  “justiția” rusă îl ține sub arest. Și îl acuză de faptul că cică ar fi avut intenția de a transmite cuiva o geanta cu 15 kilograme de explozibil, deși starea de sănătate nu îi permite să ridice și două  kilograme. Absurditatea scandaloasă a acuzațiilor, fanfaronada juridică de distrugere arată că mecanismul rus de represalii încercă să-i intimideze și să-i demoralizeze pe tătarii din Crimeea.

Menționez că victimele represiunilor nu sunt doar tătarii din Crimeea. Toată lumea știe deja numele regizorului de etnie rusă și a unui adevărat patriot al Ucrainei Oleg Sențov, arestat ilegal, care  deschis a protestat împotriva anexării Crimeii. Un simbol de curaj a devenit pentru noi, de asemenea, etnicul ucrainean Vladimir Baluh, aruncat în spatele gratiilor pentru că a ridicat drapelul ucrainean  pe  casa lui în  Crimeea ocupată. După cum puteți vedea, împotriva captării brutale a pământului țării natale de către ocupanții ruși protestează și se luptă cinstit și curajos oamenii din Crimeea, indiferent de naționalitate. Încălcările de către Moscova a drepturilor umane și naționale pe peninsulă în repetate ori  au fost condamnate de ONU și alte organizații internaționale. Dar sunt convins că comunitatea internațională trebuie să-și tripleze eforturile cu scopul eliberării imediate a  deținuților politici.

După cum puteți vedea, actuala crimă împotriva poporului tătarilor din Crimeea este o continuare directă a crimei de 1944, care a intrat în istoria lumii sub numele de “deportare”, anume această definiție și astăzi folosesc toți oamenii de știință, politicienii și jurnaliștii. Cu toate acestea, această definiție, în sine teribilă, este de fapt un eufemism politic, care dă greșit, micșorat, imaginea realității. Faptele arată că doar în primii 4 ani de exil din cauza condițiilor grave de trai au murit 46,2 la sută a tătarilor din Crimeea. Și aceasta este nu numai o deportare, este un adevărat genocid. Datorită substituirii definițiilor, concepția genocidul tătarii din Crimeea, ca și în timpul Holodomorului ucrainean, a căzut din memoria istorică a omenirii, și, trebuie să recunoaștem, este încă o victorie neagră a propagandei ruso-sovietice.

Deci, mitul despre “Crimeea a fost întotdeauna rusă” îi este necesar Moscovei, de asemenea, pentru a menține rezultatele genocidul tătarilor din Crimeea și cazarea,  în locul lor, pe  coloniștii ruși. Acesta și este unul dintre obiectivele principale ale actualei anexări a Crimeii.

Astfel, deocuparea Crimeii și  revenirea ei sub suveranitatea Ucrainei, în afară de aspectele politice și de drept, are un puternic imperativ moral. Comunitatea internațională nu are dreptul de a lăsa cel puțin un genocid “rambursat”, pentru ca cei care l-au comis să-și atingă obiectivele lor, chiar și peste zeci de ani.

 

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei Pavlo KLIMKIN